miercuri, 29 ianuarie 2014

Tort "În pădure"

Maria şi-a sărbătorit ziua cu colegii din clasa pregătitoare, iar mămica ei m-a rugat să-i fac un tort. Mi-a cerut doar două veveriţe şi multe ghinde şi în rest m-a lăsat pe mine să hotărăsc.
Văzuse tortul Biancăi şi i-a plăcut. Pentru că un tort în formă de buturugă cum a fost al nepoatei mele era prea mic, am ales să fac o pădurice.
Lângă nume a pus şi cifra 7, dar când l-am fotografiat nu ştiam sigur dacă împlineşte 7 sau 6 ani şi am ataşat-o chiar înainte să vină după el.
Interiorul a avut  două blaturi albe cu aromă de vanilie şi două blaturi de cacao, jos şi sus am pus  cremă de ciocolată albă şi la mijloc cremă de ciocolată amăruie şi ciocolată cu lapte.

joi, 9 ianuarie 2014

Pâine de casă fără frămâtare(2)

Cu vreme în urmă, am mai făcut pâine de casă fără frământare, dar înaite de Anul Nou am încercat şi reţeta de pe blogul Ghiocelei. Când am venit de la munte am repetat-o, dar am mărit puţin cantităţile că tava mea e mărişoară şi azi am făcut o nouă pituţă după aceeaşi reţetă şi am încercat totodată făina Castello de la Lidl (Bună!).
Ingrediente: 600 g făină (eu am pus făină superioară  pentru cozonac că asta a luat Şerifu), 11-12 g drojdie uscată (un plic şi jumătate), 15 g zahăr (o linguriţă şi jumătate), 2 linguriţe scuturate sare, 6 linguri ulei, 375ml apă călduţă, dar spre final am adăugat încă un strop, să fi fost o ligură, două.
Mod de preparare: Se pune făina într-un vas adânc (eu am cernut-o), se face loc în mijloc, se pune drojdia şi zahărul şi puţină apă călduţă şi se amestecă puţin. Am lăsat-o până am presărat sarea pe margini şi am pus uleiul după care am adăugat restul de apă călduţă şi cu o ligură de lemn am amestecat bine până ce nu mai e făiă în vas.
Am pus peste vas folie alimentară, un prosop de bucătărie şi am lăsat vasul pe masa din bucătărie unde era cald şi nu era curent. L-am lăsat la dospit 50 de  minute, după cum văd în poze, că am avut şi  alte treburi.
Într-o tavă unsă bine cu ulei, am pus aluatul, am pus tava pe aragaz acoperită tot cu folie alimentară şi l-am lăsat să crească în voie cât timp s-a încălzit bine cuptorul.
Am lăsat flacăra la mare timp de 5 minute şi am redus apoi la minim. Nu ştiu exact cât a stat în cuptor, probabil 40 de minute. Am lăsat-o până mi-a plăcut ce culoare a prins.
Când s-a răcit puţin am şi furat colţul.
 Diana a spus că asta a ieşit şi mai bună decât cea făcută când am venit de la munte. :)

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Piersici

N-am mai făcut piersici de vreo 12 ani şi chiar mai bine, dar anul acesta le-am văzut la Criss pe facebook şi pe blog şi m-am gândit să fac şi eu  de Anul Nou.
Ingrediente pentru coji: 3 ouă, 150 g zahăr, 200 ml ulei, 1 praf de copt, o fiolă esenţă de vanilie, coaja de la o lămâie şi zeama din jumătate de lămâie, aproximativ 530g făină (atât mi-a intrat mie).
Mod de preparare: Ouăle, zahărul, uleiul şi esenţa de vanilie se pun într-un bol şi se mixează bine. Se adaugă coaja şi zeama de lămâie, se mixează până se omogenizează, apoi se pun cele 500 g făina cernută amestecată în prealabil cu praful de copt. Am amestecat uşor cu o lingură de lemn după caream frămâtat uşor şi am mai adăugat treptat vreo 30g făină.
 Din aluatul obţinut se formează biluţe puţin mai mici decât o nucă şi se aşează într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Par mari că le-am fotografiat de aproape.
 Se coc la foc mic vreo 20 de minute, în cuptorul preîncălzit.  Eu am copt exact două tăvi.
După ce se răcesc bine, se scobesc uşor cu un cuţitaş cu lama subţire şi vârful acuţit.
Pentru cremă eu am ales crema de ciocolată, preferata  noastră căreia i-am adăugat esenţa de rom şi miezul de la coji, dar nu tot.
Cremă: 3 ouă, 150 g zahăr, 100g ciocolată amăruie, 50 g ciocolată cu lapte (eu am folosit Schogetten), 200g unt, esenţă de rom după gust, 3/4 din cantitatea de miez de la coji.
Mod de preparare: Ouăle se ţin 10-15 minute în apă fierbinte (60-70 de grade).
Se pun într-o cratiţă, se mixează puţin, se adaugă tot zahărul şi se mixează la viteză mare până creşte considerabil volumul şi nu se mai simte zahărul. Se pune cratiţa pe aburi şi se fierbe vreo 15 minute.
 Am învăţat de pe Lucru de mână că este fiartă atunci când iei cu două degete, iar când le desprinzi se întinde uşor şi e lipicioasă.
 Se adaugă ciocolata şi se mai fierbe la foc mic până se omogenizează. Se lasă la răcit. Eu am scos-o pe balcon că era mai rece ca-n frigider. :)

Untul la temperatura camerei se mixează bine, se adaugă crema fiartă şi se mai mixează până se omogenizează. Se adaugă 3/4 din miezul de la coji şi esenţa de vanilie şi se mixează până se amestecă şi cu miezul şi esenţa de rom.

Cu crema obţinută umplem cojile şi lipim câte două.
Pentru ornare am dizolvat în apă colorat alimetar roşu şi galben(în boluri separate), am pus uşor în galben, apoi în roşu şi le-am dat prin zahăr tos. Le-am lăsat să stea puţin după care le-am aşezat în cutie.
Se pot orna cu frunzuliţe verzi sau cu unele făcute din pastă de zahăr. Eu am pus frunzuliţe din pastă de zahăr doar la câteva, cele  pe care le-am aşezat în cutie  pe ultimul rând.

vineri, 3 ianuarie 2014

Fursecuri fragede

Nu-s aspectuaoase, da-s al naibi de gustoase şi fragede şi s-au termiat cât ai zice peşte.
Pentru că iar am urcat la mute am ales să fac fursecuri Piersici şi cum mai aveam una, alta prin casă am făcut şi o jumătate de porţie de fursecuri fragede. Poate vă întrebaţi de ce doar jumătate de porţie. Nimic mai simplu, nu eram sigură de reuşită :), dar va urma şi porţie întreagă ca la carte,  ca-n reţeta de aici.
Ingrediente pentru jumătate de porţie: 125g unt, 50 g zahăr pudră, coajă de portocală, 1 gălbenuş, 150g făină.
Untul la temperatura camerei se spumează bine, se adauză zahărul pudră cernut şi se mixează până se omogenizează bine. Se adaugă gălbenuşul şi coaja de portocală şi se mai mixează puţin după care se adaugă făina cernută mixâd la început la viteză mică şi apoi la maxim. Compoziţia am pus-o în seringa de ornat şi cu vârful floare pentru ornat am făcut floricele în tava tapetată cu hârtie de copt. Cuptorul era fierbinte că am copt piersicile, am redus flacăra la minim şi le-am copt vreo 15 minute.
N-am mai făcut crema din reţeta originală că-mi rămăsese cremă de la piersici.
Le-am umplut şi am ornat, vorba vine ornat :), am pus ciocolată cu lapte topită.