marți, 3 iulie 2018

Singer Supera 5523

De ziua mea am, mi-am ales singură cadoul, soţul fiind doar cu partea financiară. 
Cum vechea mea maşină de cusut, un Singer Mademoiselle care a fost tot cadou de la soţul meu, de Moş Nicole în 2007 sau 2008, am stricat-o, a reparat-o Petru, dar nu mai mergea ca înainte şi aveam nevoie de una nouă. Ultima oară a dat semne că nu mai duce, sărea paşi, mai încâlcea aţa la zig-zag şi  ultima oară coseam doar betelia unor blugi subţiri şi elastici şi mi-a făcut o mulţime de nervi. 
Când mi-a adus-o pe Mademoiselle, a intrat într-un magazin şi a luat-o. Între timp eu am învăţat multe, am citit şi mai mlte şi alegerea a fost mult mai dificilă. Am primit un buget aroximativ care putea fi mărit, dar cu simţ :), aşa că  am început să citesc diverse păreri, să recitesc postări de pe lucrudemana, am vorbit cu Petru, am studiat  descrierea de la câteva Singer care erau la un buget rezonabil, am studiat şi am cerut păreri despre Elna 340 şi 320, chiar aş fi ales altă marcă. Petru mi-a recomandat Juki, dar cam scumpă pentru ce fac eu, soţul zicea că el s-a uitat la ce spun cunoscătorii despre Singer Supera... nu ştiam dacă să aleg una cu multe cusături ornamentale sau una cu mai puţine cusături, dar robustă. Adevărul cred că era altul: îmi era greu să mă despart de Mademoiselle la care am cusut orice tip de material: lycra, stofă, blug, piele, tricotaje, ba am făcut şi un fel de broderie... Diana avea mereu rochiţe unicat, compleuri, la serbări nu mai spun...a fost diferite personaje. Am câştigat şi două concursuri cu draga mea Mademoiselle, dar am blocat-o într-un fermoar şi ca s-o deblochez am dat volantul peste cap. 
Ideea era să pot coase şi blug, dar şi in sau voal, motorul şă fie bun, peste 80W, nr. împunsăturilor/minut să fie măricel. Cusături decorative prea multe nu-mi erau necesare că nu mai am copil mic căreia să-i fac fustiţe de poplin sau in cu tot felul de cusături. Am studiat şi am comandat Singer Supera 5523 care pe Singer Ro era şi la reducere atunci.
Cealaltă cântărea 7kg şi are mult metal în interior, plastic doar nişte roţiţe. Aceasta are 8 kg e şi o idee mai măricică, clar nu poate avea mult plastic aşa cum spun multe croitorese despre maşinile casnice şi care recomandă doar maşini industiale. Încă nu i-am deschis carcasa că nu a fost necesar şi cât e în garanţie nici nu o desfac eu. Maşinile industriale sunt potrivite croitoreselor, persoanelor care-şi câştigă existenţa din cusut, unei persoane ca mine, pentru care croitoria e doar hobby şi plăcerea de-a face rochii, fuste sau diverse obiecte vestimentare ca să nu am "uniformă" şi să le obţin cu costuri mici este perfectă o maşină de cusut casnică, iar Singer Supera 5523 e o alegere excelentă.
Atunci când am luat-o i-am spus/promis  Simonei că voi scrie impresii când o pun mai mult la treabă şi voi scoate în evidenţă plusurile şi minusurile pe care le are. 
În primă fază, când am achiziţionat-o,  doar am testat-o pe diverse materiale, m-am uitat cum sunt cusăturile decorative, îmi place cusătura fagurele şi cea cu cruciuliţe, e minunată funcţia de coasere a unui tiv rezistent, între timp am testat şi butoniera într-un singur pas, dar aici încă  vreau să mai teste în funcţie de dimensiunea paşilor, tipul aţei şi al materialului şi am făcut mici reparaţii. 
Înainte de vacanţă am cusut două rochii una din tricot de bumbac uşor elastic şi am folosit mult liniara şi una din jerse cu aplicaţii de catifea. Acesteia i-am ataşat cu uşurinţă femoar ascuns cu picioruşul pentru fermoare normale că doar tot aşa coseam şi cu Mademoiselle. :) 
Ieri şi azi am cusut diverse materiale. Am  scurtat o geacă de blugi căreia i-a ataşat apoi bentiţa fără probleme, am făcut o pereche de pantaloni şi o pijama dintr-un bumbac cu elasticitate mare, o fustă în linie A tot din tricot de bumbac căreia i-am ataşat elastic lat, am modificat o ie din  pânză  subţire, o fustă din blug subţire şi am scurtat tricouri folosind şi acul dublu.
Dacă e să scot în evidenţă plusurile şi minusurile aş spune următoarele:
Plusuri:
+ coase cu uşurinţă orice tip de material, doar acele să fie potrivite (pentru jerse, strech, blug, universale)
+ nu troncăne, când coşi materiale tari, groase, în multe straturi cum e blugul;
+ folosirea cu uşurinţă a cusăturilor de diferite tipuri, întărirea cusăturii la final, tăierea firului;
+ reglarea lăţimii cusăturii;
+ reglarea acului în cele trei poziţii după necesităţi este minunată;
+ braţul detaşabil cu uşurinţă, rămâne mult mai îngust suprafaţa fixă decât atunci când scoţi doar sertăraşul;
+ acul dublu (4mm) a cusut perfect orice material. Dacă la cealaltă mai sărea câte un pas când materialul era prea subţire sau prea elastic, la asta a cusut perfect orice;
+ faţă de o industrială este uşor de depozitat. Nici nu aş avea loc pentru una cu masă de lucru, dar asta o ţin frumos într-un dulap şi când am nevoie o pun pe masa din bucătărie care devine mini atelierul meu când am de cusut. :) 
Minusuri:
- sistemul de introducere a aţei în ac; 
L-am folosit de vreo 3-4 ori şi de atunci n-a mai mers. Am avut un fir puţin mai gros şi mai scămoşat şi s-a rupt firul, probabil s-a deplasat cârligul acela minuscul şi nu mai agaţă aţa. Am crezut că o fi acul de vină, aşa că am pus un ac Singer, dar tot aşa...Chiar începuse să-mi placă acest sistem.
- un alt minus ar fi că am luat un set de ace de blugi Schmetz de 110 şi nu le pot folosi, nu intră deloc în locul acela chiar dacă am desfăcut şurubul maxim. Aşa că am cusut cu un Singer 100 care-l am de pe vremuri îndepăratete, venit în cutie cu cealaltă maşină. Schmetz jersey sau stretch se potrivesc. Se potrivesc perfect şi Milward. Am intrat pe site-ul Singer şi am văzut că cel mai gros ac ce-l au este de 100. Le voi face cuiva cadou pe cele de 110.
În viitor voi achiziţiona vreo 2-3  picioruşe pentru tiv întors sau cel invizibil (mă gândesc care-mi este mai util), unul cu care să cos cu ac dublu diverse cusături nu doar cea dreaptă, unul pentru fermoar ascuns ca să-mi uşurez munca şi mai vedem. :)
Din ce-am văzut pe youtube, maşina asta face mai multe, dar unele nu-mi sunt utile. 
Sunt mulţumită de alegerea făcută!
Ca să nu fe doar vorbe, voi reveni zilele următoare cu ce-am cusut.