Am tot încercat reţete de pe net şi nu m-au încântat maxim, aşa că am zis că fac cum mă taie capul şi cum cred că se potrivesc cantităţile.
Ingrediente: 6 ouă, 12 lg făină, 1 praf de copt, 10 lg zahăr, 2 iaurturi Zuzu 125g fiecare, 50 ml ulei, o mână de stafide, o cutiuţă de mixt de fructe confiate de la Lidl, un praf de sare.
Mod de preparare: Am mixat gălbenuşurile cu zahărul, apoi am adăugat iaurturile.După ce am mixat puţin, 2-3 minute, am adăugat uleiul şi am mixat să se dizolve zahărul. Am adăugat treptat făina amestecată în prealabil cu praful de copt şi cernută. Am folosit mixerul să se omogenizeze, am adăugat fructele şi stafidele şi am amestecat compoziţia cu o spatulă să se omogenizeze. Am bătut spumă albuşurile cu un praf de sare şi le-am adăugat la cealaltă compoziţie amestecând cu o lingură de lemn de jos în sus ca la tort. Am turnat în 2 tăvi (am una mai mică şi una mai mare) tapetate cu hârtie de copt şi le-am copt la foc mediu, 180 grade, în cuptorul preîncălzit. Nu ştiu exact timpul, probabil 40 minute, că nu m-am uitat la ceas, dar l-am văzut după culoare şi l-am încercat cu scobitoarea.