vineri, 10 mai 2013

Doboş (2)


Anul acesta am vrut de Paşti un Doboş cu glazură de zahăr caramel care să-mi aducă aminte de copilărie. Am mai făcut cândva o altă reţetă de Doboş, dar acesta de acum  are o cremă mult mai gustoasă şi cu siguranţă o voi folosi şi la alte prăjituri.
Am pornit de la reţeta Lissei, dar am făcut mici modificări.
Foi: 6 ouă ,6 linguri de  zahăr ,7 linguri făină
Albuşurile se mixează foarte bine, se adaugă pe rând zahărul mixând continuu,  se adaugă gălbenuşurile pe rând şi se mixează să se omogenizeze. Făina se adaugă pe rând amestecând cu o lingură de lemn sau spatulă, de jos în sus.
Iniţial am împărţit compoziţia în 5 părţi, dar când am văzut că prima foaie a ieşit cam subţire am împărţit compoziţia dintr-un bol în celelalte 3 şi au rezultat doar 4 foi coapte în tava 20/30 tapetată cu hârtie de copt. Foile le-am copt la foc mic (cuptorul era fierbinte că am copt alt blat înainte) până deveneau aurii. Nu mai ştiu sigur, dar cred că dura vreo 15 minute coacerea unei foi.
Crema: 3 ouă, 200 gr. zahăr, 100 gr. ciocolată amăruie, 100 gr. ciocolată cu lapte, 1 lingură cacao, 250 gr unt sau margarină
Ouăle se amestecă cu zahărul şi se pun la fiert pe aburi. Se amestecă până se îngroaşă. Se adaugă ciocolata ruptă bucăţi şi se mai fierbe până se omogenizează. Se lasă la răcit.
Untul ţinut la temperatura camerei se spumează, se adaugă cacaua şi se mai mixează puţin. Se adaugă crema fiartă şi răcită. La început părea cam moale, dar am pus-o vreo 10-15 minute în congelator şi apoi a fost ok.
Cranţ: Am topit 5 linguri de zahăr până a devenit auriu şi am adăugat 100 gr. alune nesărate. Am turnat compoziţia pe hârtie de copt şi am lăsat să se răcească. Când a fost rece l-am zdobit cu sucitorul.
Crema se împarte în 3şi se întinde pe câte o foaie. Peste cremă am presărat alune caramelizate.
Ultima foaie am porţionat-o pe o coală de hârtie pentru copt.
Glazura: 10 linguri zahăr, 2 linguri zeamă de lămâie, 1 lingură unt.
Se caramelizează zahărul, se adaugă zeama de lămâie şi untul şi se fierbe până se omogenizază. Atenţie la zahăr că eu am avut ghinionul să-mi sară zahăr fierbinte pe un deget când am vrut să amestec şi m-am ales cu o arsură frumoasă. Noroc că am avut Neopreol în casă.
Glazura am turnat-o peste blatul porţionat. După ce s-a răcit am separat bucăţile cu cuţite ţinute pe rând în apă fierbinte. A crăpat  glazura :( şi pentru că erau bucăţile prea mici. Am aşezat bucăţile peste celelalte trei foi şi am dat la rece.

Un comentariu: