sâmbătă, 22 august 2015

Prăjitură "Deşteaptă" cu ciocolată

Pe când mă aflam în concediu am văzut pe Facebook  reţeta Laurei Laurenţiu, iar azi m-am gândit s-o încerc şi eu. Am dat o căutare şi am văzut şi reţeta de pe Jamila Cuisine, mi-am zis că ar fi bine şi nişte ciocolată în compoziţie şi  am trecut la treabă.
Ingrediente: 4 ouă mari, 120g unt topit, 1 ciocolată cu lapte topită, 600 ml lapte, 110g zahăr pudră, 100g zahăr tos, 50 g cacao neagră, 130g făină, 1 praf de sare, 1/2 fiolă esenţă vanilie, 30 ml cafea naturală mai concentrată + zahăr pudră pentru final şi unt în stare solidă pentru uns tava
Mod de preparare: 
Gălbenuşurile şi zahărul pudră de amestecă cu mixeul pânnă se albesc. Se adaugă făina şi se amestecă pentru a se omogeniza.
Adăugăm ciocolata topită (nu fierbinte).
Se omogenizează, iar apoi se adaugă cacaua, cafeaua şi esenţa de vanilie.
Se adaugă untul topit şi se omogenizează folosind în continuare mixerul.
Adăugăm treptat laptele şi amestecăm continuu cu mixerul, iar când e prea fluidă şi stropeşte folosim o lingură de lemn.
Albuşurile se bat spumă cu un praf de sare până se  obţine o spumă tare, adăugăm treptat zahărul tos şi folosim mixerul până devine o bezea tare şi lucioasă.
Spuma se adaugă treptat în compoziţia cu cacao şi se amestecă uşor cu un tel.

Compoziţia se toarnă într-o tavă 20/30 unsă bine cu unt şi se coace în cuptorul preîncălzit. Eu am copt-o 50 de minute pe treapta 1 (170-180 grade).
Se lasă să se răcească bine, se porţionează şi se pudrează cu zahăr.

vineri, 7 august 2015

Hyundai i10 - La mulţi ani!

Cadou pentru o prietenă
La mulţi ani cu sănătate şi de toate! Să fii fericită!
Se pare că am surprins-o şi anul acesta. wink Broaşte i-am făcut, aparatul foto i l-am făcut, eram în pană de idei, dar un beculeţ s-a aprins şi mi-am zis... a mai rămas maşina.Smile
Interior tort: blat cacao însiropat cu sirop caramel şi cremă de ciocolată.
Interior maşină: blat cacau uşor însiropat şi crema de la Krem a la krem.

sâmbătă, 1 august 2015

Tort cu cremă de mascarpone şi piersici - fără coacere

Cu ceva vreme în urmă am văzut pe blogul Cristinei un Cheesecake cu cireşe, unul cu piersici  şi o prăjitură cu cremă de mascarpone. Pentru că nu ne prea încântă cremele cu brânză m-am gândit să combin puţin şi azi am preparat rapid acest tort care e delicios.
Blat: 2 pachete de biscuiţi Petit Beurre (280g), 4 linguri zahăr pudră, 130g unt
Biscuiţii i-am măcinat cu maşina de nucă, dar se poate şi cu cea de tocat sau la robot. I-am amestecat cu zahărul pudră şi peste am turnat untul topit, am amestecat bine până a devenit o compoziţie omogenă, iar apoi am aşezat compoziţia în tava cu inel detaşabil, am apăsat bine cu o lingură până a devenit un blat. Am pus tava în frigider până am preparat crema.
Crema: 1 cutie de mascarpone (250g), 1 plic zahăr pudră de la Dr. Oetker (80g), 300 ml frişcă, 50 ml lapte, 1 plic gelatină
Mai avem nevoie de un compot mare de piersici.
Am pus gelatina la hidratat în 50 ml lapte. Am bătut bine frişca, am amestecat  mascarpone cu zahărul pudră, folosind mixerul, am adăugat frişca şi am amestecat până a devenit o compoziţie omogenă. Gelatina hidratată am pus-o pe aburi până a devenit fluidă, fără să fiarbă, am adăugat o lingură generoasă de cremă, am amestecat bine şi am turnat-o peste restul compoziţiei după care am folosit mixerul pentru a se omogeniza bine.
Jumătate din cremă am întins-o peste blatul de biscuiţi, am pus 3 jumătăţi de piersici din compot tăiate cubuleţe şi restul de cremă. Am dat la congelator pentru 10 minute ca să se întărească mai rapid deasupra şi  încă 30 minute în frigider. Între timp am tăiat şi restul piersicilor felii. Am aşezat feliile de piersici peste cremă şi am preparat jeleul.
Jeleu: 250 ml sirop de la compot, 1 plic Tort-Gelee, 2 linguri de zahăr
Jeleul l-am prepat conform instrucţiunilor. Am turnat jeleul peste tort şi am pus tava în frigider pentru încă 3 ore.